Luni
Combustibil alternativSoarele, aliatul lui Al Gore în salvarea SUA
Comenteaza pe Forum |
Pe fondul unui raport alarmant asupra încălzirii globale, prezentat de Agenţia americană de Mediu, fostul vicepreşedinte american a găsit o soluţie
Al Gore a prezentat naţiunii americane un plan care presupune ca, în zece ani, producţia de electricitate a SUA să provină 100% din energii regenerabile.
„Securitatea naţională a Statelor Unite este ameninţată de schimbările climatice”, a spus Al Gore, fostul vicepreşedinte american, într-un discurs pe care l-a ţinut săptămâna trecută, în aer liber, în apropierea Casei Albe.
„Mai mult decât atât, civilizaţia este în pericol, iar una dintre cauzele catastrofei care ne ameninţă o constituie dependenţa de petrol şi cărbune”, a declarat Al Gore în faţa unei mulţimi impresionante de americani.
El a pledat pentru utilizarea energiilor regenerabile, în special pentru folosirea intensivă a panourilor solare şi a energiei eoliene. „Avem şansa să schimbăm cursul istoriei. Utilizarea energiilor regenerabile în condiţiile în care preţul petrolului sare în aer reprezintă o cotitură în istoria omenirii comparabilă cu primul pas pe care l-a făcut omul pe Lună”, a mai spus Al Gore.
Fostul vicepreşedinte american este susţinut în convingerile sale şi de democratul Barack Obama, dar şi de Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA), care arată în ultimul său raport că încălzirea globală va afecta rezervele de apă ale SUA, iar fenomenele extreme vor duce la creşterea cererii de energie şi va lovi populaţia defavorizată.
EPA aduce previziuni sumbre
Agenţia pentru Protecţia Mediului încearcă din răsputeri să convingă, în primul rând, Casa Albă de riscul real la care sunt supuşi americanii, consideraţi deja victime ale încălzirii globale.
Joel Scheraga, preşedintele agenţiei, citat de Reuters, socoteşte, pe baza datelor oferite de specialiştii care au întocmit raportul EPA, că viitorul poporului american va fi sumbru, dacă autorităţile responsabile nu vor lua măsuri.
Se vor înregistra din ce în ce mai multe decese ale căror cauze se vor regăsi în efectele încălzirii globale, susţine cu tărie Scheraga. Valurile de căldură vor face tot mai multe victime, va creşte alarmant incidenţa bolilor de inimă şi plămâni, furtunile şi uraganele se vor înteţi, iar inundaţiile vor face să piară mulţimi de oameni.
„Raportul EPA nu vrea să sperie pe nimeni şi nici nu poate să anticipeze numărul celor care vor avea de suferit din cauza schimbărilor climatice, ci doar scoate în evidenţă riscurile pe care le presupun schimbările climatice”, a mai spus Joel Scheraga.
Dependenţa de petrol şi cărbune va distruge planeta
Al Gore,
fostul vicepreşedinte al Americii
Sursa: Adevarul
agentia americana de mediu, Al Gore, dependenta de petrol, energii regenerabile, incalzirea globala
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Lintita ar putea salva planeta
- Un plastician foloseste grasimea umana pentru propulsia masinii sale
- Plantatiile de biocombustibil pe pamanturile padurilor tropicale sunt daunatoare climei si biodiversitatii
- Biocombustibil de la pacienţi cu greutate
- Ce se poate face cu algele de pe plaje
- “Sfîrşitul erei petrolului este foarte aproape”
Populare
- Vrei sa scrii despre combustibilii alternativi ? (4)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Bush şi Brown, împotriva biocombustibililor (0)
Recente
- Cum se poate creea energie electrica din deseuri?
- Resturile vegetale – o sursă sigură de bioenergie şi materie organică pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii solului
- România ar putea acoperi 8% din necesarul european de biocombustibili
- Masina ce merge cu ciocolata
- Până 10.000 de euro/hectar de plante energetice
- Lintita ar putea salva planeta
