Luni
Combustibil alternativEra energiei ieftine nu se va intoarce niciodata
Comenteaza pe Forum |
Timpurile in care preturile energiei erau scazute au trecut si nu se vor mai intoarce vreodata, avertizeaza fostul presedinte al Agentiei de Mediu din Marea Britanie, Sir John Harman.

Noua politica ecologica a Marii Britanii include reducerea emisiilor de carbon, insa Sir John Harman acuza clasa politica ca nu a informat populatia despere valoarea adevarata la care se vor ridica costurile acestei treceri la energia curata. Acesta a cerut luarea unor masuri care sa impiedice cresterea peste masura a preturilor carburantilor ecologici.
“Este foarte putin probabil sa revenim la preturile energiei practicate in ultimii 15 ani. Cu toate acestea, polticienii nu au prezentat aceasta fatada electoratului. Intr-o societate civilizata, oamenii trebuie sa aiba acces la caldura, lumina si la celelalte beneficii ale energiei si aceste standarde se pot mentine numai daca se fac interventii din partea statului pentru a stopa cresterea necontrolata a preturilor”, declara Sir John Harman.
Apelul sau este sutinut si de organizatiile de mediu, care se tem ca problemele de mediu vor disparea de pe lista de prioritati a oamenilor politici, din cauza actualei recesiuni.
Sursa: The Independent
energie ieftina, probleme de mediu, reducerea emisiilor de carbon
Etichete:
Articole Asemanatoare
- “Sfîrşitul erei petrolului este foarte aproape”
- Milioane de greenjobs
- Ce nu ştiu liderii lumii despre energie
- In Venetia se va construi o centrala electrica alimentata cu alge
- BANCA MONDIALĂ: BIOCOMBUSTIBILII AU CAUZAT CREŞTEREA PREŢURILOR ALIMENTELOR LA NIVEL GLOBAL CU 75%
- Biodiesel mai mult, mancare mai scumpa
Populare
- Vrei sa scrii despre combustibilii alternativi ? (4)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Bush şi Brown, împotriva biocombustibililor (0)
Recente
- Cum se poate creea energie electrica din deseuri?
- Resturile vegetale – o sursă sigură de bioenergie şi materie organică pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii solului
- România ar putea acoperi 8% din necesarul european de biocombustibili
- Masina ce merge cu ciocolata
- Până 10.000 de euro/hectar de plante energetice
- Lintita ar putea salva planeta
